Despre blog

De trei ori m-am apucat să scriu această descriere a blogului și de trei mi s-a părut că începutul ei tot se învârtea bezmetic în jurul subiectului. Așa că am zis să procedez și eu precum Kurt Vonnegut, care făcea un scurt rezumat al textelor lui eșuate pentru a le da o altă tentă, și de data asta să mergem mai la țintă.

Ceea ce aveau în comun cele trei variante inițiale era o meditație despre ce înseamnă a medita. Nu, nu în sensul în care intenționam să elaborez definiții ramificate care se rostogolesc pe câteva rânduri și prin câteva concepte. Ci într-un mod cât mai personal, cât mai lipit de mine și de cuvintele mele. De pildă, când alții îmi spun că meditează, îmi închipui că dinaintea minții lor curge – pe orizontală, de la stânga la dreapta! – o pastă albastră care, mai apoi, preia anumite trăsături ale respectivului om. (Da, e o viziune sinestezică, iar eu cred că sinestezia – când o ascultăm-mușcăm-inhalăm mai atent – revigorează ideile, teoriile, conceptele.) La mine, acestei paste albastre curgătoare care e meditația îi cresc o sumedenie de mâini și ele încep să gesticuleze (uneori în tandem, alteori fiecare în ritmul ei). Precum o zeitate indiană. Pentru că de regulă când vorbesc cu cineva, gesticulez. Și obiceiul se păstrează și atunci când dezbat de una singură o idee. Mi se pare că gesticularea așează și invită mai bine cuvintele și gândurile și lumile. (Ce-i drept, însă, în momentele proaste, ea devine o modalitate de evadare, un manierism al corpului, sau parte a unui rol pe care-l joc în fața mea. Și, în fine, ar mai fi și unele interpretări psihanalitice care ar spune că gesturile, chiar și cele flamboiante, sunt o modalitate defensivă etc, etc. Totuși, dincolo de toate măsurile defensive și scuturile anti-angoasă, ne întâlnim cu celălalt.)

Pe blog nu pot să postez și gesturile mele. (Dar mi-ar plăcea să se inventeze un aparat care să le înregistreze – adică nu să le filmeze, ci să înregistreze senzația lor. Visez la o artă a gesturilor, la o armonie a lor, ceva diferit de performance-ul contemporan, n-aș putea explica exact ce.) Dar aici am să pun capătul acestor meditații gesticulate – cuvintele adică. Cuvinte despre literatură (în principal) și despre cărți.

Nu e vorba de recenzii. Nici de critică literară sau eseuri (deși maniera va fi una eseistică). Nici nu voi discuta despre cărți neapărat noi, ultimele apariții, ultimele hit-uri. Dar discuția va fi serioasă. Va fi mai mult sau mai puțin o transcriere a lucrurilor despre care meditez: anumite aspecte din cărți care mi-au atras atenția, anumite atmosfere pe care unii scriitori le creează și care mi se înnoadă în minte și pe la încheieturi, anumite „deschideri” pe care o carte le înaintează. Și vor fi anumite recomandări de lectură organizate pe un anumit șablon (a se vedea secțiunile blogului). Mă tot gândeam în ultima vreme că sunt oameni care au nevoie de o călăuzire în ale lecturii – nu către ce cărți să citească, ci mai curând către cum să li se facă poftă de anumite cărți și de cuvinte în general. Pe această poftă o voi pune aici în discuție. Iar pofta literară (și filosofică) nu e pasivă, nu e un confort în jacuzzi. Ci e antrenantă, provocatoare, și uneori stoarce totul din tine.

 

Despre mine

Am fost mereu (mereu? Mă rog, am douăzeci și șase de ani, deci nu pot vorbi de un „mereu” prea lung. Plus că încă-mi place să rostesc acest cuvânt, în sinea mea, cu tonul alintat al unui copil care „le știe el” – și chiar le știe! Da, e un „mereu” intens și mândru acesta al meu). Așadar, am fost mereu privită de filologi ca fiind prea filosofică. Iar de filosofi ca fiind prea literară. Ca un specimen de cuspidă. Mă definește? Și „mereu-ul” pe care-l spun – acel „mereu” al meu – e unul dual. Dublu neterminat. În carcasa celor două animale care-l alcătuiesc încap reveriile. Și angoasele, și eșecurile, și ezitările, și suferința (și mai zi, mai zi!). Dar și reveriile.

iuna1

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s