Zodiac

Zodiac

De câțiva ani tot mă gândesc la un zodiac literar, pentru că am obiceiul – când aflu de câte un scriitor – să mă uit nu doar la perioada în care a trăit, ci și la ziua și luna în care s-a născut, să-i aflu semnul astral. (Vi se întâmplă și vouă să vânați astfel de detalii?)

Nu cred neapărat în semnificația ultra-ezoterică și imanentă a zodiilor și nu sufăr de horoscopism (nici nu posed vreun talent supranatural de clarviziune). Însă, în primul rând, consider zodiacul o componentă culturală (la fel și Tarotul sau I-Ching). Acestea sunt modalități de organizare a timpului, a ciclului, a elementelor naturii și a unor simboluri și arhetipuri. Împărțirea la care ele recurg (pe zodii, pe arcane, pe hexagrame, după caz) reprezintă o încercare de sistematizare – cum să faci lumea lizibilă în funcție de un anumit pattern. Iar acestea sunt niște pattern-uri de la care să pornești, în care să te joci, dar pe care să le și depășești. Ele sunt așadar niște pretexte la care înveți să drămuiești și importanța lor dar și momentul în care ele devin pedante.

Un astfel de pretext este și acest zodiac. Desigur, e inspirat de structura cărții lui Harold Bloom despre geniu, unde criticul american aranjează scriitorii pe cele zece sephirot-uri. Și, tot precum Bloom, îmi rezerv subiectivitatea de-a alege anumiți scriitori și anumite scriitoare despre căror zodie literară să discut aici. Nu pentru că acești scriitori ar fi cei mai buni, nici pentru că ei ar fi cei mai reprezentativi nativi ai semnului lor (despre asta ar fi mult de discutat). E vorba doar de un suflu al lor pe care-l consider demn de împărtășit în cadrul zodiacului. Și de modul în care aspecte din opera lor denotă trăsături ale zodiei pe care o are fiecare dintre aceștia. Conjunctura lor astrală e, de fapt, trambulina pentru reflecții despre literatură.

Pentru aceasta, vă propun pentru început doisprezece domni și douăsprezece doamne ai/ale cuvintelor, pe care să-i (re)vizităm. Desigur, sub auspiciile binevoitoare ale lui Mercur, zeul literaturii.