Răgazul de dinainte ciclonului. Așa se numește la mine acel moment când am descoperit pofta de literatură. Aveam cinci ani, cred c-am mai povestit despre asta oamenilor, era după-amiază, stăteam în camera mea la bunici și aveam în mână „Vrăjitorul din Oz”. Prima pagină. Jubilez de fiecare dată când îmi aduc aminte de acea primă pagină! Nu pentru c-ar fi fost scrisă în vreun stil năucitor și dichisit. Tocmai simplitatea ei conta. Ne-întâmplarea din ea. Câmpul cenușiu al Kansasului, paralizat, steril, strivit sub atmosfera încărcată. N-aș fi vrut să se termine niciodată acea primă pagină. Căci știam povestea, îmi fusese citită înainte de părinți, cunoșteam cum ea conduce, pe dalele aurite, spre aventuri și magie. Dar gloria de smarald a țării lui Oz nu mă satisfăcea (și oricum, aceea era gloria unor lentile). Pentru mine, țara lui Oz și a făgăduinței literare era acolo – în Kansas-ul părăginit dinaintea ciclonului. Acela detona în mine dorința de-a rescrie acea pagină la infinit și de a-i pritoci tensiunea pentru a o înțelege. (La douăzeci de ani, reîntâlneam acea tensiune în filmele lui Bela Tarr, și de fapt ne întâlneam amândoi în Oz-Kansas.) Ce zăcea acolo? Era un no man’s land. Era a girl’s land.

Iar fata era Dorothy. Când am reluat cartea anul trecut, mă gândeam cât de atipic și totuși esențial e faptul că personajul principal e o fetiță. Atipic pentru că vorbim de o perioadă în care cărțile pentru copii propuneau eroi băieți (în SUA, Tom Sawyer, Huckleberry Finn, prințul și cerșetorul lui Mark Twain, chiar și Peter Pan din Albion, lansat la doi ani după Vrăjitor). Aflasem de pe Wikipedia că mama soției lui Baum, Matilda Joslyn Gage, a fost sufragetă. Așa încât, corelația mea astuțioasă a fost că anumite trăsături ale feminismului (sau, hai să le zicem, ale promovării femeii) s-au infiltrat și la soția și apoi în familia scriitorului și astfel s-a decis el să schimbe paradigma și să aducă în prim plan o copilă. Ei bine, paradigma a fost revoluționată din alte motive. Iar la început, Dorothy fusese menită să fie și ea băiat (Baum avea doar fii, așadar era natural să încripteze în personaj portretul lor). Mrs. Baum, însă, își dorise mereu și o fiică. Când o nepoțică a ei dinspre soră (sau frate, nu importă), pe care o îndrăgea, a murit la o vârstă fragedă, femeia a fost frântă. Ca alinare și dar, Mr. Baum a ales să prefacă protagonistul masculin într-unul feminin. Și să-i dea numele nepoțicăi. Și-așa se scrie (uneori) istoria literară: prin daruri.

Pentru mine, Dorothy rămâne unul dintre excepționalele modele de feminitate. Limpezimea acțiunilor ei, a alegerilor ei. (Le-am mai spus asta unor prieteni – în viziunea mea, limpezimea e contrapartida lucidității. Dacă luciditatea e masculină și derivă de la elementul solar, celest, bărbătesc – limpezimea e feminină pentru că ține de elementul acvatic. Cu ajutorul lucidității, poți vedea lucrurile așa cum sunt. Însă, neajunsul ar fi că privindu-le prea fără filtru sau nuanțe, ajungi să nu mai vrei să și faci ceva în privința lor. Ajungi să nu mai crezi în nici o salvare, căci uite cât de corupt e totul, nu-i așa? Limpezimea – când e exercitată în toată splendoarea ei – scoate la iveală unduirea lucrurilor, capacitatea lor de-a se transforma. Asta nu presupune că cea din urmă e superioară, ci că ele trebuie îmbinate, așa cum ele se îmbină în spiritul oricărui om, bărbat sau femeie. În fine, despre asta, mai pe larg, cu altă ocazie.)

Și mi-a atras atenția scena în care cei patru călători (plus Toto) i se înfățișează, în particular, lui Oz. Pentru fiecare, vrăjitorul apare sub alt aspect, asemeni unui Proteu. Un cap pentru Dorothy, o femeie frumoasă pentru Sperie-ciori, o bestie pentru Omul de Tinichea și o minge de foc pentru Leu. Cum, n-ar fi trebuit să fie inversate aparițiile lui? O totală devălmășie! Dar realizată cu luare-aminte (Oz știa el și alte secrete decât cel de a-i pricopsi pe locuitorii orașului său cu lentile verzi!). Căci fetița pentru a fi copil și femeie trebuie să învețe să convingă mintea. Omul inteligent și rațional trebuie, la rândul lui, să învețe să se apropie de feminitate; romanticul de limba fiarelor; iar forța pe limba copilului, care e jocul (mingea de foc). Cel care tânjește după Orașul de Smarald trebuie să învețe să iubească acel Kansas de dinaintea ciclonului.

Cartea „Vrăjitorul din Oz” e prima ei pagină, prima ei pagină, prima ei pagină…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s